Din 2000 in Romania · livrare in toata tara
Consultanta tehnica: 0744 986 047

Degivrare rampe, alei si trepte

Incalzire electrica in beton pentru rampe de parcare subterana, alei de acces si trepte exterioare. Acces sigur iarna, fara sare si fara deszapezire manuala.

Sectiune printr-o scara exterioara de beton, cu cablul de degivrare asezat in bucle in sapa, sub fiecare treapta
Ce e sub treapta. Cablul merge in bucle in sapa, la un pas calculat, si acopera si treapta si contratreapta. Pasul iese din puterea pe metru patrat, nu din ochi.Imagine: Nexans

Unde se justifica

O rampa de parcare subterana e locul clasic. Are panta, e in umbra, iar masinile aduc zapada pe roti si o compacteaza in gheata. Sararea nu e o solutie: corodeaza betonul si armatura, ataca masinile si trebuie refacuta dupa fiecare ninsoare.

Aceeasi logica se aplica la aleile de acces in cladiri publice, la treptele exterioare si la platformele de incarcare. Peste tot unde o cazatura inseamna raspundere, sau unde accesul nu are voie sa se opreasca.

Cat de multa putere e nevoie

Pentru suprafete exterioare in beton, valoarea uzuala este de 250–300 W/m². Sub aceasta valoare, sistemul nu face fata unei ninsori serioase si ramane in urma. Peste, se consuma degeaba.

Ce putere instalata iti trebuie

Pentru suprafete exterioare in beton, valoarea uzuala e 250–300 W/m². Alege 300 pentru zonele reci si expuse.

—
suprafata incalzita
—
putere instalata
—
circuite de 16 A

Numarul de circuite e orientativ, calculat la 230 V si 16 A cu rezerva. Verifica puterea disponibila in tablou inainte de comanda.

Trimite datele si cere oferta

La rampe lungi se poate incalzi doar zona urmelor de roti, in loc de toata suprafata. Se economiseste cam jumatate din instalatie, dar functioneaza doar daca traseul masinilor e previzibil — la o rampa ingusta, da; la o platforma larga, nu.

Alee in constructie, cu doua fasii de covoras de degivrare asezate pe urmele de roti, inainte de turnarea stratului de uzura
Cand puterea nu ajunge. Standardul e suprafata intreaga: intre doua fasii ramane o banda rece, pe care se face gheata. Pentru rotile masinii nu conteaza, pentru cine coboara din ea conteaza foarte mult. Varianta cu doua fasii pe urmele de roti ramane insa o solutie buna atunci cand puterea disponibila in tablou nu acopera toata rampa — spune-ne cati amperi ai si calculam ce intra.Imagine: Nexans

Montajul

Sectiune prin straturile unei suprafete degivrate De sus in jos: stratul de acoperire, de cel putin 50 mm, desenat pe jumatate ca asfalt si pe jumatate ca pavaj; cablul de incalzire; un strat de 20 pana la 30 mm de nisip sau piatra compactata; si fundatia de piatra tasata. 1 2 3 4
Straturile, de sus in jos. 1 acoperirea, minimum 50 mm — asfalt, beton, pavaj sau placi ceramice (in desen, jumatate asfalt si jumatate pavaj: dedesubt e la fel) · 2 cablul de incalzire · 3 20–30 mm nisip sau piatra compactata · 4 fundatia de piatra tasata, nivelata.

Cablul se monteaza in sapa sau in stratul de beton, la o adancime de 5–7 cm fata de suprafata finita. Prea adanc si raspunsul e lent; prea la suprafata si cablul e vulnerabil la fisuri si la incarcarea din trafic.

Se fixeaza pe banda de montaj sau pe armatura, la pas constant, calculat din puterea pe metru a cablului si din puterea pe metru patrat dorita. Este o lucrare care se face o data, la turnare — de aceea proiectarea corecta inainte conteaza mai mult decat orice.

Cablu de degivrare asezat in bucle pe treptele unei scari de acces, in cofraj, inainte de turnarea betonului
Trepte de acces, inainte de turnare: cablul sta in bucle pe fiecare treapta, legat de plasa, la pasul calculat. Ansamblu rezidential in Bucuresti.

Trepte si scari

La scari cablul nu se plimba oricum. Se monteaza pe lungimea scarii, pe contratreapta, si trece de la o treapta la alta doar la capat — nu in zigzag peste trepte.

  • Pasul intre spire nu trece de 10 cm, si trebuie sa fie egal pe toata suprafata. Un pas neuniform lasa fasii reci intre spire, iar gheata se formeaza exact acolo.
  • O spira se pune chiar pe muchia treptei. Acolo se pierde cea mai multa caldura, pentru ca muchia e expusa pe doua fete — si tot acolo aluneca piciorul.
  • Acoperirea e de 30–50 mm de sapa. Cand finisajul e placat, cablul se poate monta si direct in adezivul de gresie.

La turnare

Patru lucruri care strica o lucrare altfel buna:

  • Masoara continuitatea si rezistenta de izolatie inainte de turnare si treci valorile in proces-verbal. Dupa ce s-a turnat, daca ceva nu e in regula, nu mai poti stabili cand s-a intamplat si din a cui vina.
  • Cablul nu are voie sa atinga direct izolatia termica. La cablurile rezistive se pune intre ele o plasa de fibra de sticla sau o plasa sudata, ca sa nu existe contact direct.
  • Asfaltul fierbinte nu trebuie sa treaca de 160 °C. Se intinde intai un strat subtire peste cablu, se lasa sa se raceasca cateva minute, si abia apoi se toarna si se compacteaza restul.
  • Nu se scapa pietre sau placi peste cablu. O placa de pavaj scapata din mana taie mantaua, iar defectul nu se vede atunci — se vede in prima zi de iarna, cand porneste instalatia.
Santier cu asfalt proaspat asternut peste cablul de degivrare, cu traseul cablului marcat cu rosu si cilindrul compactor in asteptare
Momentul care nu se repeta. Cablul e deja jos, sub asfaltul proaspat — liniile rosii arata pe unde trece. De aici incolo nu se mai poate corecta nimic fara sa spargi, de aceea masuratorile se fac inainte, nu dupa.Imagine: Nexans

Senzori si comanda

Pentru suprafete in beton se foloseste un senzor de sol ETOG-55, montat in aceeasi sapa, care vede si temperatura si umezeala de la suprafata. Controlerul ETO2 porneste sistemul doar in conditii de formare a ghetii si il tine pornit atat cat trebuie ca sa termine topirea.

Asta schimba complet calculul de cost. O rampa de 50 m² are o putere instalata considerabila, dar functioneaza efectiv doar cateva zeci de ore pe iarna. Consumul real depinde aproape in intregime de calitatea comenzii.

Ce trebuie pregatit inainte

  • Suprafata exacta, in metri patrati, si daca se incalzeste toata sau doar urmele de roti.
  • Puterea disponibila in tablou si daca exista alimentare trifazica. O rampa mare poate cere zeci de kilowati.
  • Etapa lucrarii — daca betonul e deja turnat, solutiile sunt mult mai limitate si mai scumpe.

Cu datele astea putem da o oferta corecta din primul mesaj. Cere oferta sau suna-ne si discutam proiectul.

Intrebari frecvente

Cati wati pe metru patrat trebuie la o rampa de parcare?

Pentru suprafete exterioare in beton, valoarea uzuala este de 250-300 W/m2. Sub aceasta valoare sistemul nu face fata unei ninsori serioase si ramane in urma.

La ce adancime se monteaza cablul in beton?

La 5-7 cm fata de suprafata finita. Prea adanc si raspunsul e lent; prea la suprafata si cablul e vulnerabil la fisuri si la incarcarea din trafic.

Pot incalzi doar urmele de roti, ca sa economisesc?

Da, la rampe inguste unde traseul masinilor e previzibil. Se economiseste cam jumatate din instalatie. La o platforma larga nu functioneaza, pentru ca masinile nu trec de fiecare data pe acelasi loc.

Cat consuma o rampa incalzita intr-o iarna normala?

Puterea instalata este mare — 250–300 W pe metru patrat — dar ea nu spune nimic despre consum, pentru ca sistemul lucreaza putine ore. Cu o comanda corecta, adica un senzor de sol care vede simultan temperatura si umezeala, functionarea efectiva este de ordinul a 150–250 de ore pe iarna, ceea ce inseamna circa 40–75 kWh pe metru patrat. Aceeasi rampa comandata doar de un termostat de temperatura, sau lasata pornita manual, ajunge usor la de trei-cinci ori mai mult, pentru ca incalzeste si in geruri uscate, cand nu are ce topi. Automatizarea nu este un accesoriu scump, este piesa care decide factura.

Cat costa pe metru patrat, cu montaj cu tot?

Nu exista un pret pe metru patrat valabil in general, si orice cifra data inainte de a vedea proiectul ar fi inselatoare. Costul il dau cinci lucruri: suprafata efectiv incalzita — toata rampa sau doar urmele de roti; puterea pe metru patrat, dupa expunere si panta; automatizarea, adica diferenta intre un termostat simplu si un controler cu senzor de sol care citeste si temperatura, si umezeala; puterea disponibila la tablou si eventuala intarire a alimentarii; si daca se toarna acum sau se sparge o suprafata existenta. Trimite-ne suprafata, panta, orientarea si o poza, si primesti o oferta cu pozitiile detaliate, nu o estimare.

Suna Cere oferta
Scrie-ne